Bolile glandei tiroide pot fi tratate cu plante


De la hipotiroidie la noduli tiroidieni În urma hiposecreţiei tiroidiene, apare hipotiroidia (guşa endemică, glanda), când tiroida creşte în volum (adaptare fiziologică a unui organ când se cere să execute un volum mai mare de lucru), prezentând noduli (atunci când este mai veche). În aceste cazuri, medicina naturistă recomandă infuzie dintr-o lingură de flori de sânziene şi o lingură de păducel, la o cană de apa clocotită. Se beau 5 căni pe zi. În fiecare cană se pune câte o linguriţă de bitter suedez. Mai este recomandată şi o cură cu argilă, din 4 linguri la 400 ml apă, zilnic, timp de 21 de zile. Se bea numai apa de argilă limpede, iar depunerile se aruncă. După o pauză de 14 zile, cura se poate relua. În cazul apariţiei nodulilor tiroidieni, se râşnesc şi se amestecă flori de sânziene (4 părţi), gălbenele (2 p), ciuboţica cucului (3 p), coada calului (4 p), traista ciobanului (2 p), salvie (2 p), urzică (2 p) şi tătăneasă (3 p). Amestecul se ia sublingual, câte o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, timp de 3 luni. Se ţine 5 minute sub limbă, după care se înghite cu o cană de ceai din acelaşi amestec. Apoi, încă 3 luni, se foloseşte ceaiul din acelaşi amestec, din care se beau 4 căni pe zi. Formulă de tratament naturist în caz de hipertiroidie : Acest tratament ne-a fost oferit de colaboratorul nostru, terapeutul naturist Fănică Voinea Ene, fiind rezultatul unor îndelungate şi amănunţite experienţe clinice. Mai întâi, se prepară un ceai, decoct 3-4 la sută, din rizomi de pir (8 părţi), rădăcină de brusture (7 p), măceşe (8 p), mătase de porumb (8 p), albăstrele (10 p), trei fraţi pătaţi (6 p) şi feciorică (6 p). Se beau câte 1-2 litri pe zi. În paralel cu acest ceai se consumă tinctură 10 la sută, 20-40 de picături, sau decoct 2-4 la sută, câte 150-250 ml, ambele remedii de 2-3 ori pe zi, între mese, în cure de 1-2 luni pe trimestru, din cervană (Lycopus europaeus, 9 părţi), talpa gâştei (2 p), flori de rozmarin (1 p) şi flori de levănţică (1 p). De 2-3 ori pe zi, cu 20-30 de minute înaintea meselor principale, se bea un amestec din ulei de levănţică şi ulei de rozmarin, în părţi egale, câte 10-20 de picături în puţin ceai sau apă caldă. Tratamentul durează 6 luni, în 3 reprize. În regimul alimentar se vor include fulgii de ovăz, fulgii de orz, maceratul de orz verde cu miere, borşul de tărâţe şi drojdia de bere, în cure de 1-2 săptămâni pe lună. Sunt interzise cacaua, stevia, spanacul, ţelina, carnea grasă, ouăle, laptele, brânzeturile, fasolea uscată, soia, pâinea în exces, conservele, apele minerale alcaline, cele bogate în calciu, băuturile răcoritoare industriale, alcoolul şi cafeaua. În plus, spre deosebire de celelalte afecţiuni tiroidiene legate de deficitul de iod, în cazul hipertiroidiei se vor evita alimentele care conţin iod: peştele şi fructele de mare, ciupercile, apele iodate. Se vor consuma, zilnic, legume şi fructe crude, castraveţi, ridichi, mere, struguri, lămâi, grapefruit, ciorbe, băuturi şi alimente acide. Concomitent, vor fi combătute şi eventualele complicaţii: hipotensiune arterială, nevroze, afecţiuni renale. Ghimpele - excepţional reglator natural al activităţii tiroidiene Hipersecreţia hormonilor tiroidieni provoacă o boală aproape la fel de gravă ca şi hipotiroidia, boala Graves, tirotoxicoza sau hipertiroidismul exoftalmic. În aceste cazuri, fitoterapia recomandă iarba de ghimpe - excepţional reglator natural al activităţii tiroidiene, utilizându-se şi pentru tratarea nodulilor şi cancerului la tiroidă. Se iau 3 linguriţe de pulbere de ghimpe, zilnic, în cure de 3 săptămâni, cu 10 zile de pauză.

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
  • Facebook Social Icon
  • Pinterest Social Icon
Make-A-Facebook-Group-Popular-1.jpg

© 2012 by  TIROIDA ROMANIA - Proudly created with Wix.com 

Toate informațiile din acest site aparțin Tiroida Romania. Toate drepturile rezervate.  Articolele NU pot fi preluate decât dacă se respecta condiția de a preciza sursa, cu link conform Legii Dreptului de Autor. Toate articolele din site sunt cu titlu informativ și nu trebuie tratate precum substitut al sfaturilor medicului de specialitate sau al orcarei alte forme de intervenție medicala profesionala. © 2012